Monumentul a fost descoperit în anul 1971, fiind amplasat în pantă, într-o zonă locuită şi la intersecţia unor căi de acces, monumentul a necesitat o cercetare îndelungată şi anevoiasă.
La Niculiţel avem de-a face cu un monument arheologic constituit într-o arie de locuire mai veche, respective o bazilică paleocreştină construită deasupra unor morminte martirice.
Bazilica face parte dintr-o categorie de monumente întâlnită în regiunea balcano-dunăreană în secolele IV-VI p. Chr. A fost concepută la sfârşitul secolului al IV-lea în perioada împăraţilor Valens – Valentinian, după un plan roman bazilical creştin, cu absidă semicirculară, largă în raport cu latura, cu naos rectangular împărţit în trei nave prin stâlpi de sine stătători, care sprijineau în spaţiul vertical al edificiului un acoperiş de lemn în două ape, învelit cu olane.
Nu avea nartex (pronaos sau antreu), în schimb avea pilaştri angajaţi (stâlpi de perete) în capetele navelor laterale, în scopul susţinerii unor arcade trasversale care compartimentau spaţiul interior al navelor laterale, de o parte şi de cealaltă a intrării în nava centrală, intrare largă, situate pe axul absidei.
